-Jurnal, Marius S.-
Noiembrie – 2019,
De ce găsești powder în Siberia înca din Noiembrie, mai exact lângă lacul Baikal? Pentru că, fiind cel mai mare lac de apă dulce din lume, produce multe precipitații la sfârșit de an. Din Octombrie chiar, până la sfârșit de Decembrie,început de Ianuarie, locul devine un loc astral. Cu temperaturi mici de -20 grade noaptea și -15/-10 grade ziua, zăpada își menține constanța fluffy de la o zi la alta. În schimb în Ianuarie și Februarie, temperaturile fiind atât de mici -35/-40 de grade, lacul îngheață – astfel precipitațiile sunt foarte rare și evident aerul uscat. Sfârșit de Octombrie până la mijlocul lui Decembrie locul este ideal.
Ziua 0
0830 – aterizăm pe aeroportul din Irkutsk – un frig de te ia tusea, nu mai povestesc de lipitul nărilor. Irkutsk un aeroport la nord de Baikal, cumva izolat la 6 ore de Moskowa. Orașul nu este mic, undeva la 600 000 de locuitori, este aproximativ cât orașul Brașov, locul meu de baștină. Mulți tineri și multă istorie pe străzi, în centru mai ales. La ce frig este bună parte din an sunt uimit cât e de dinamic orașul.
Râul Angara traversează Irkutsk-ul. Cele 6 ore diferență față de România se simt și nu prea. Ținând cont că soarele apune devreme, nu ai timp să simți oboseala. Oricum, după câteva poze pe la piața centrală și Statuia lui Alexandru al III-lea se face deja ora 2000. Ne vedem la hotel pentru briefing cu Konstantin – ghidul nostru RMGA, localnic din Irkutsk.
Ziua 1
Plecăm spre Mammay – locul nostru pentru următoarele zile. Cu microbuzul pe post de shuttle, încercăm să ieșim din oraș. Oraș care nu pare, dar este întins cât o zi de muncă. Cu geamurile înghețate (-25de grade) nu vedem nimic afară așa că nu ne rămâne decât să moțaim.
Brusc ne oprim și ne trezim după aproximativ 2 ore de mers cu mașina, lângă lacul Baikal. Peisajul și vântul înghețat face totul maxim de frumos. Cât vezi cu ochi: un lac păzit de soarele matinal într-o atmosfera rece de îți îngheață creierii.
Mammay după aproximativ 4 ore de condus, este pe un drum forestier. Ai putea spune, la 8 km de marginea drumului. Nimic neadevărat. Doar că sunt 8 km fără semnal sau vreo urmă de civilizație.
Despre zăpadă nu am cuvinte: powder de 1 metru, copaci grei de zăpadă și evident încă odată frigul. Totul este fresh, cum altfel la -13 grade (ceva mai cald decât în oraș). Despre cerul înstelat și servirea la cabană, jos pălăria. Annia, prietena ghidului nostru, ne gătește bine, bine de tot – ca o rusoaică, nu încape îndoială. Doar că o rusoaica tânăra, cu ochii albaștri și cosițe blonde. Ne primește cu cabana caldă, ciorbă de pește, bruschete cu caviar și plăcinte cu varză – evident și vodka.
Ziua 2
Ieșim la dat. La dat pe bune în powder ca la mama lui. Majoritatea suntem pe splitboard. Ajungem să dăm 1200m verticali, într-o zi înecată în soare și cu temperaturi foarte ok -12/-10 grade.
Deși erau multe tururi organizate și ceva heliski, am dat numai linii noi, fără să vedem alții turiști. Surpriză? Mammay nici măcar nu are vârfuri mai înalte de 1600 de m (cel puțin în zona noastră). Zăpada este foarte safe, iar ridingul printre mesteceni este un vis pe care numai în filme mi-l închipuiam… Cireașa de pe tort? Banya: saună + baie în zăpadă. Renovată anul trecut, este o experiență pe care prost să fii să o ratezi. După o zi lungă de dat, îți dai seama ce sentiment de bine îți mângâie tot corpul.
Ziua 3
Prognoza din ziua precedentă spunea că o să ningă. Azi, chiar a nins. Celor de la meteoblue le-a ieșit de data asta. A nins la -13 grade, iar zăpada era cât se poate de fluffy. 35 cm în mai puțin de 4 ore.
Cum vizibilitatea nu era cea mai bună, am ales liniile joase, printre copaci. Trecem pe lângă primul refugiu din Mammay. Ninge zdravăn și un grup de vreo 8 persoane este în fața noastră. La câtă zăpadă este, nu am nici un stres că ne-ar putea toca zăpada.
O ora jumate ne ia că să ajungem până în creastă. Ghidul pregătește traseul la urcare sapând urmele în zona de kick-turn cu lopata, ca să le fie mai ușor clienților. Safe and easy, right?
Ninsoarea se întețește. Sunt primele face shut-uri pe care le dau ever de simt totul ca o pătură care mă învăluie, o pătură groasă care mă acoperă din cap până în picioare. Este atât de imensă zăpadă că ești foarte aproape să ai senzația de claustrofobie. Vizibilitatea nu se schimbă, așa că ghidul sugerează întoarcerea la cabană, o idee discutabilă de altfel, dar bine venită pentrurestul. Mult așteptataul borș rusesc, caviar și vodka ne sunt servite de Annia.
Ziua 4
Mi-a ieșit, am reușit să îi grăbesc și să ieșim la timp din cabană, la 0800. Ori că era sâmbătă și majoritatea grupurilor au plecat, ori că am fost matinali, cert este că nu am găsit nici un grup pe drum.
Am urcat iar înspre vârful Mammay. Urcarea pe flat light ne-a cam îngrijorat. Odată ajuns în Vârf, lacul Baikal sa deschis spre mal în toată splendoarea lui.
Am făcut 2 coborâri printre mesteceni și brazi. Powderul era neschimbat. Iar -15 grade și fără vânt… este de la sine înțeles ce run-uri ne-au ieșit. Ultima coborâre spre cabană a fost pe un culoar de 35 de grade și zăpadă grămadă. Drumul spre cabană, mi l-am imaginat ca în jocurile video – într-o pădure deasă de brazi cu zăpadă până la mijloc. Noroc că mai erau urme. Berile sunt reci, contrast cu cabana caldă și primitoare, vorba lui Dell, unu dintre coelgi: “is Beers a’clock, not two a’clock”
Ziua 5
Pe departe cea mai faină zi de dat din viață mea, ever . A fost de-a dreptul răvășitor, greu de descris în cuvinte – așa că nu o să mă întind. Azi noapte iar a nins. Pornim cumva sceptici pentru cerul era acoperit de nori. E duminică și lumea a venit la dat iar, se pare că localnicii. Planul era să luăm linii diferite de pe aceeași față ca ziua precedentă. Prea multă ceață așa că ne întoarcem. Alegem un vârf stâncos cu brazi pe coborâre. După 1.5 ore ajungem pe vârf și, fericire, iese soarele. La fix. Linea pe care urmază să ne dăm 400m diferența, plină de pillows cu zăpadă până la brâu. Nu știu să mă exprim ca să pun ce a fost. Aveam piele de gaină.
Urcăm iar, alegem un run în pădure, o pădure deasă de brazi. Sunt -10 grade afară. Găsim un culoar care ne scoate chiar în drumul spre cabană.
Seara ne-o petrecem la Banya: saună cu tăvălit la propriu în zăpadă. La cină Annia ne așteaptă cu placinta cu cireșe.
Ziua 6
Peste noapte continuă să ningă. Dimineața nu ne întindem mult și îi dăm rapid pe foci.
Vizibilitatea nu este strălucită. Dar e maxim de plăcut la cât de puternic ninge. Pentru că plecăm matinal suntem iar primii pe potecă, așa că batem urme în zăpada proaspătă cu efort considerabil. Ghidul bate urme. În urmă lui, la fel, mă afund în zăpadă, nu îmi văd splitboardul. Se pare că a nins 70 cm peste powderul deja mare din ziua precedentă. Doar că de data asta a nins cu temperaturi diferite. Astfel, în a doua parte din noapte s-a depus un strat mai dens. Spre dimineață termometrul arată -10 grade, față de seară unde am avut cel puțin -15 grade. Rezultatul, în pante de peste 30 de grade, stratul superior nu a făcut cine știe ce aderență, așa că alunecă (nu mai mult de 2-3 metri) la încărcare în sarcina.
Nu a fost pericol, fiind totuși frig nu s-a acumulat energie (greutate) așa că am dat 2 ture / 2 urcări. Vizibilitatea a fost destul de bună. Partea magică? Zăpada și panta au fost perfecte, poate puțin prea mare (dacă îmi este cu putință să zic așa ceva) pentru boardul meu de 158 cm. Cel puțin dacă te opreai, deși pantă era mare, era un challange să pornetști.
O întâmplare la care nu m-am gândit până atunci: la un moment dat cei din grup s-au oprit cu tuse. Situația era destul de sufocantă. Norii de zapadă erau peste vârful braduților. Până și ghidul s-a speriat, credea că ceva avalanșă din spate ne surprinde. După 10-15 secunde treaba era clară: în viraje face shot-urile erau din altă galaxie de mari. Un nor de zăpadă învăluia riderul la fiecare viraj. Nu e de mirare că în Japonia se folosesc boarduri până la 2 metri lungime, spune Gordon, un alt coleg (din Australia). Gordon s-a cam dat în toate spoturile faine de powder. Ăsta e preferatul lui. Că tot vorbim de colegi, Dell era din Utah – poate știți vorba aia Pow-Pow ca-n Utah. Dell era un dependent de zăpadă – a spus că așa zăpadă nu a experimentat ever în Utah.
Ziua 7
Despre plecare, la fel, nu o să mă întind. Cu părere de rău, chiar foarte rău, ne-am întros în Irkutsk. Luăm cina cu Konstantin și ne întindem la un Bar până la 4 dimineața când avem și zborul. Mai mult mahmuri decât treji ajungem la avionul spre Moskowa.
